Varsta Recomandata:
„Mi-a plăcut teribil de mult cartea Cleopatrei Lorinţiu Fetiţa care eram. E o autoare româncă, jurnalistă, foarte talentată după părerea mea. Este o carte apărută în anii ’80, anii copilăriei noastre, cu mari complicaţii. Este o carte despre o fetiţă care are tot felul de aventuri într-o lume foarte liberă, la ţară, la bunici, într-o căsuţă tradiţională, cu vecinii, la pescuit, la fân. E copilăria aia frumoasă a noastră, la bunici, în provincie, în care eşti complet liber şi explorezi. Sigur că a fost un şoc în anii comunismului, în anii ’80. Cartea n-a putut să apară iniţial, a întârziat foarte mult pentru că cenzura tot spunea, dar copiii care apar aici sunt prea libertini, prea se poartă normal, nu sunt îmbrăcaţi în uniformă, nu sunt şoimi, nu sunt pionieri, ce se întâmplă? Trebuie să schimbăm ilustraţiile. Cartea are şi nişte ilustraţii superbe, pictate, şi e de o delicateţe, şi de o puritate necăutată. Sunt pur şi simplu sentimentele şi gândurile unei fetiţe, situaţiile amuzante prin care trece în vacanţă la bunici. Eu cum am avut bunici în Ardeal, am crescut cu bunica mea acolo în vacanţa de vară, mă identificam teribil cu fetiţa aia. E o carte luminoasă şi care face cumva dreptate copiilor din orice perioadă. Sunt foarte bine puşi în valoare, e ceva foarte senin şi consistent.”